Momentul ala critic cand am ales unde se indreapta energia mea n-a cazut din cer. A venit in urma unor constientizari si reflectii interioare (on the hard way). A pornit de la cateva afirmatii puternice (pe care le scriu aici in engleza, ca asa mi le-am zis si in minte):
Stop focusing on other’s happiness
Stop focusing on things you can’t control
Stop pleasing others
Pentru a face loc fericirii mele, a fost nevoie sa pornesc calatoria regasirii mele interioare. A fost nevoie sa incep sa ma gandesc la mine.
Poate pare banal si poate pentru unii e un lucru normal sa faca ce vor, sa lupte pentru ce vor, sa stie ce vor de cand s-a nascut. Pentru mine nu a fost asa si ma bucur tare pentru tot ceea ce m-a invatat fiecare moment al vietii. Fara acele momente, nu as fi avut lectiile de azi.
A fost o perioada cand ma gandeam doar la ceea ce pot face pentru a-mi face fericiti parintii si a nu-i supara pe cei din jurul meu. Si era un sentiment uimitor pentru ca imi imaginam cum lupt si fac si dreg si ii vad pe ei fericiti. Fericirea mea era fericirea lor.
ATENTIE! Am zis: Fericirea mea era fericirea lor.
Chiar asa e?!
Eu m-am confruntat cu stari in care simteam ca e gresit ce fac pentru ca nu ma simteam pe deplin implinita. Parca nu era viata mea. Era a altcuiva. Parca actiunile pe care le faceam nu aveau legatura cu mine si o parte din mine incerca sa iasa la iveala, dar imi era prea frica sa o las, pentru ca nu ma simt in stare sau nu e momentul.
Am descoperit ca fericirea familiei mele, dar si a celor din jurul meu, se va cladi pe fericirea mea si nu invers. Foarte important!
Nu era sanatos pentru mine sa ma gandesc la cum sa fie altii fericiti, trebuia sa incep cu mine. Doar asa voi putea sa fac totul sincer si sanatos, astfel incat sa am rezultate si sa ii pot ajuta cum se cuvine si pe cei din jurul meu.
N-a fost usor pentru ca noi toti avem un bagaj emotional, pe care il ducem dupa noi o viata intreaga. Iar cateva lucruri din bagajul meu emotional incepusera sa ma traga de maneca, imi spuneau ca ce aveam de gand sa fac e tradare. Ma simteam o neobrazata care nu se mai gandea la binele familiei si la cei din jurul ei. Au aparut, evident, ezitarile.
Nici nu se punea vorba de tradare.
Erau doar credintele mele limitative care nu ma lasau sa ma gandesc la mine, eu obisnuita fiind sa ma gandesc doar la ceilalti.
Si era un proces complet normal si firesc, cu care ma confrunt si in zi de azi. Toata viata este o calatorie cu astfel de procese. 🙂 Nu, nu scapi asa usor cu depasirea unei singure situatii. 🙂
Acele ezitari, credinte limitative mi-au adus momente de constientizare, in care incepeam sa ma pun pe mine pe primul loc, in detrimentul altora. Nu tradam, ci incepeam sa ma cunosc si sa ma iubesc.
Sa ma gandesc la ce vreau sa fac, fara sa trec prin filtrul gandirii altor persoane. Oare ce-ar zice matusa, prietena etc. ?
Iubirea pentru ceilalti este foarte delicata si putem cadea in anumite mreje, fara macar sa ne dam seama de asta. Pe mine m-a ajutat mult sa am niste obiective in acea vreme, chiar daca nu erau ale mele. Obiective precum: sa o ajut pe mama sa isi gaseasca pasiunea, sa fac o afacere ca sa nu mai fie nevoie sa fie ai mei presati de situatia financiara etc. Datorita acestor obiective, am reusit sa ma motivez sa ma interesez de cum se deschide un business, cum faci o promovare de facebook pentru creatiile mamei, cum faci poze promotionale etc. Toate astea nu ar fi existat, daca nu ar fi fost dorinta de a-mi ajuta familia. Si pentru asta sunt deplin recunoscatore.
Deci, in the end, scopul meu a fost nobil si mi-a adus multe castiguri. Dar cum ar fi daca ai porni, inca din scoala, de la ceea ce te face fericit? Daca toata viata ta ar fi ghidata de ceea ce iti place si iti doresti sa fie viata ta? Poti face asta. Este foarte posibil si realizabil, nu-l privi ca pe un cadru ideal, demn de printese si printi. Ca poate fi Realitatea Ta.
Ceea ce faceam eu (si inca fac), adica acele actiuni gandindu-ma la altii, inainte de mine, se defineste prin personalitatea de tip “people pleaser”. Sunt sigura ca ai auzit de asta. Un lucru pe care l-am recunoscut cu greu depre mine. Nu e nimic defect la oamenii care isi dedica viata altor. E doar nesanatos si deprimant, ca toata viata acestor oameni va fi mereu in controlul altora. And..we don’t want that, right?
M-a speriat partea asta din mine, dar totodata m-a si motivat sa continui drumul pe care pasesc si sa incerc sa mut focusul pe mine si pe ceea ce imi doresc eu de la viata mea. Si faptul ca scriu aceste randuri despre cum gandesc, imi aduce atat de multa incredere si sanatate psihica.
Nu trebuie sa renunti la familie, la iubit, la prieteni. Nu trebuie sa renunti la nimic. Ii vei iubi in continuare si ii vei ajuta atat de mult cat poti. E suficient sa incepi sa te iubesti pe tine si restul lucrurile se aseaza. Pe langa tine, se vor invarti toate celelalte Universuri. Toate piesele se aseaza, asa cum e normal si firesc.
Dar lucrul acesta vine in timp. Si imi doresc ca fiecare om din lumea asta sa porneasca de la intrebarea “Eu ce vreau? De ce am nevoie? Ce vreau sa fac?” “Ce ma face fericit/a?”.
Intreaba-te.
Si odata puse intrebarile, raspunsurile vor veni. Poate nu azi, nici maine. Dar vor veni.
Nu pune presiune.
Interiorul tau stie mai multe lucruri decat crezi sau lasi sa se vada.
Te imbratisez,
Iulia A.