M-a intrebat cineva zilele trecute care imi sunt hobby-urile. Si am avut cateva momente de ezitare. Mintea mea de overthinker gandea ce sa zica si sa puna pe primul loc, ca am atatea, dar totusi…. Instinctul ma indemna sa zic muzica si creatia, dar ceva din mine parca ma tinea in spate. Parca nu voia sa ma lase sa exprim dorinta asta grandioasa ca muzica e cea care ma face sa simt ca nu exista timp si nu stiu daca e hobby sau… Stai!
Vorbeam de hobby-uri, nu era ceva viata si moarte, asa-i? Dar uite ca limitarile si fricile din minte lovesc din nou. Nu primeam niciun premiu pentru un raspuns “corect”, dar faptul ca mi-am inhibat dorinta de a face muzica atat de multi ani, nu iese la iveala asa de pe o zi pe alta. Si pana si intr-o discutie atat de simpla, m-am simtit incapabila sa raspund din prima ce simt.
Ce sa mai zic si ca faptul ca sunt overthinker pune si mai multe paie pe foc. Revin cu discutii pe tema asta 🙂
Dar e okay! Asa mi-am zis. O sa zic muzica si basta.
Stii, asta poate suna ca un exemplu absurd, poate crezi ca: Iulia, e o discutie lejera si tu te gandesti atat de mult cand raspunzi? Hah, atunci nu esti overthinker si te invidiez. Dar….
Nu e neaparat un exemplu de overthinker, cat e de a ilustra cum barierele/limitarile din mintea noastra ne tin in spate.
Acum a fost vorba de a zice raspicat care e pasiunea mea, dar uneori e vorba de a alege o facultate, a decide daca vrei sa participi la un curs, de a-ti urma pasiunile, de a suna un prieten vechi, de a avea “acea discutie” cu o persoana pe care ai jignit-o, de a lua atitudine in fata unei persoane care te-a facut sa te simti inferior s.a.m.d.
Toate aceste ezitari.. Spun ceva despre tine. Cum a spus si ezitarea mea intr-o discutie atat de simpla.
Trebuie sa invingem ezitarile si sa lasam ceea ce suntem sa isi rodeasca mersul, chiar daca pare uneori ca “nu o sa ma descurc”, “nu e de mine”, “mi-a trecut vremea”, “e prea tarziu” si muuulte altele.
In primul rand, cred ca trebuie sa te intrebi De ce? De ce ezit cand toata fiinta mea stie deja raspunsul? Momentul ala de awareness poate sa te ajute atat de mult.
Evoluam ca societate, si ca indivizi. Si odata cu evolutia, devenim constienti de tot mai multe lucruri. Asa ca mi-am propus, inca de cand am avut prima criza existentiala si am constientizat si eu niste lucruri, sa imi depasesc chiar si cele mai “negre frici” si “ezitari”. Pana nu recunoastem ce ne sperie cu adevarat, nu avem cum sa ne autodepasim. Nu ai cum sa vindeci, ceva ce nu recunosti ca exista.
Vad tot mai multe comunitati de dezvoltare personala si e asa o mare bucurie! Cred ca ne indreptam înspre bine pe partea asta si atat noi, cat si generatiile viitoare vor avea multe de castigat. Sa-ti dezvolti intelegenta emotionala si sa te dezvolti personal, cred ca aduce valoare atat in randul meseriilor care devin cu sens, cat si a oamenilor care devin autentici prin ceea ce fac si sunt. Si sa nu uitam de imbunatatirea relatiilor cu cei din jur.
Iar povestea despre frici tot prin prisma inteligentei emotionale o vedem. Dar aia e o poveste lunga. Cum le depasim, de ce nu le depasim, ce ne tine captivi in interior.. Mda. E o discutie interesanta, dar o discutie ca asta mie mi-a schimbat viata, cand credeam ca totul este despre martirism si follow the damn rulz.
Dar uite ca “omul cat traieste, invata” si e nevoie de mult timp cu noi, ca sa ne ..redescoperim!
Ai trecut si tu prin astfel de ezitari?
Yours,
Pentru mai multă inspirație, te invit să citești și: Cine ești? TU sau Societatea sau Lucrurile care “trebuie” nu contează.