Cred că o provocare, despre care nu vorbim suficient, apare atunci când ești un om creativ, cu multe idei, cu multe direcții posibile, cu multe versiuni ale tale care vor să se exprime.
O idee vine peste alta. Se deschid direcții noi. Simți că ai putea face multe, că ai putea fi multe, că ai putea construi în mai multe feluri.
Și, deși asta poate părea un dar… uneori devine și o sursă de haos interior. În plus, apare teama de a nu te pierde în tot ce ai putea crea.
Poate că explozia de idei nu vine doar din creativitate. Vine și din neliniște, neîmplinire, din frica de a alege ceva și de a renunța, măcar pentru un moment, la restul.
Ajungi în acest punct și pentru că:
- nu mai ești cine erai acum un an
- lucrurile care te împlineau încep să nu te mai hrănească în același fel
- ce construiai până acum nu mai pare să te reprezinte
Sau te expui în contexte care te scot înafara zonei de confort. Pentru mine, un exemplu este călătoritul singură, pentru prima oară, în Gran Canaria.
Această experiență m-a făcut să regândesc ce mă împlinește cu adevărat și ce mă încarcă.
M-a făcut să mă uit mai sincer la mine. La ce îmi dă energie. La ce mă consumă. La ce parte din mine se simte vie și la ce parte din mine funcționează doar din pilot automat.
Schimbările și conștientizările s-au instalat treptat. Nu neapărat pentru că le-am căutat cu orice preț, ci pentru că, odată ce am schimbat mediul și mi-am permis să mă bucur de tot ce mi-a oferit experiența, nu am mai putut să mă întorc la vechea versiune a mea.
Schimbările, pentru mine, nu s-au simțit niciodată ca ceva simplu sau liniar. S-au simțit ca un haos interior, ca și când se rup bucăți din mine. Apoi trebuie să aleg: la unele bucăți renunț că nu-mi mai fac bine, pe altele le reintegrez sub o altă formă.
Asta mi se pare una dintre cele mai sensibile părți ale schimbării: nu pierzi complet cine ai fost, ci transformi acele părți în ceva nou. Le porți mai departe altfel, mai aproape de cine ești acum.
Totuși, chiar dacă există frumusețe în această reintegrare, momentul schimbării în sine poate fi foarte greu. Pentru mine se simte ca și cum cad în gol, ca și când sunt pierdută. Mă îndoiesc de mine, de ceilalți, de lume.
Acolo are loc schimbarea. Vechile repere încep să nu mai funcționeze și începi să construiești altele noi.
Am vrut să-ți ofer o bucată din realitatea mai puțin discutată a vieții de freelancer creativ: nu ai doar proiecte, idei și task-uri. Ai și multe straturi interioare de traversat. Ai de gestionat entuziasmul, dar și confuzia, expansiunea, dar și frica de a te pierde.
Și, poate, cel mai important: nevoia de a te regăsi într-o formă care ți se potrivește cu adevărat.
Tu cum știi că nu te pierzi, ci te apropii mai mult de tine?