Hah, cine-ar fi crezut că am să ajung în momentul în care trebuie să învăt să respir?
Vei zice: “Umm, respirăm în fiecare secundă, ce-ar fi de învățat?”.
Pfff… so many things!
În primul rând, odată cu trecerea timpului respirăm tot mai puțin intens. Și nu puțin, în sensul că ajungem să nu mai respirăm deloc [deși in the end, acolo se ajunge :D].
Ci suntem foarte preocupați de viață, așa că cine se mai gândește dacă mai respir corect sau nu?
Ajungi să ai un atac de panică and BANG! Începi să observi că ți se destramă lumea și nu știi ce să faci.
Maybe you can just breathe!
E și tehnica pastilelor, cu care nu sunt de acord. De aceea, n-am să vorbesc despre asta. Fiecare cu decizia lui. 🙂
Respirația corectă a schimbat viața multor oameni.
Mi-a luat multă vreme până să îmi dau seama că nu respiram corect și asta îmi afecta calitatea vieții.
Sufeream de o maximă anxietate [încă mă lupt cu asta!].
Prin urmare, aveam nevoie de un mare control al respirației, dacă voiam să trec cu bine prin atacurile de panică.
Trecem printr-o perioadă complicată. Pandemie, agitație, stres la lucru, dar și acasă, proteste, mass media și multe altele.
Toate aceste lucruri ne impactează viața.
Rezultatul?
Dar cum avem o respirație corectă?
Foarte ușor!
Uite ce tehnică m-a ajutat pe mine:
Ușor, nu?
Poți încerca această tehnică de mai multe ori.
E posibil să și amețești. Sau chiar să ți se amplifice senzația de teamă.
Vreau doar să știi că nu ești singurul om în această situație. Și nu trebuie să duci această bătălie singur/ă.
Asta e doar o tehnică, care mi-a fost mie de folos. Atunci când mă confruntam cu o stare de panică sau mă stresam prea mult.
Voi discuta și despre alte tehnici care m-au ajutat, dar într-un alt articol.
Dacă ai nevoie de mai multe indicații, sunt aici să te ajut.
Te aștept și în comunitatea mea de pe Facebook: Tu ce visuri ai.
Ai grijă de tine,
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |